Mecanismul de redresare și reziliență intră în dezbaterea Forumului Național de Redresare
Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR) ca pilon principal al instrumentului financiar #NextGenerationEU prin care Uniunea Europeană oferă sprijin statelor membre, are alocat un buget total de 672,5 miliarde de euro, din care 29,9 miliarde de euro ar reveni României, pentru finanţarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care le elaborează statele membre ale Uniunii Europene (UE).
Scopul MRR este de a oferi sprijin pentru investiţii şi reforme esenţiale în vederea redresării sustenabile şi pentru ameliorarea rezilienţei economice şi sociale a statelor membre UE. La finalul perioadei de investiţii, economiile şi societăţile europene vor fi mai bine pregătite pentru provocările şi oportunităţile tranziţiilor verzi şi digitale.
PNRR trebuie să intervină cu reforme şi investiţii în domenii, precum: transport, mediu, schimbările climatice, energia, eficienţă energetică, tranziţie verde, turism, agricultură, educaţie, sănătate, mediu de afaceri, cercetare, inovare, digitalizare, se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.
Michael Gudu, Deputat PNL Tulcea
