Au racolat 20 de tinere prin metoda „lover boy” și le-au obligat să practice prostituția în Marea Britanie, Spania, Germania și Belgia
S-a acționat simultan, în România și Irlanda de Nord unde au fost efectuate două percheziții domiciliare, de partenerii britanici, care au vizat identificarea și audierea persoanelor care ar practica prostituția.
Activitățile de investigare s-au desfășurat în perioada august 2020 – iunie 2021, fiind documentată activitatea infracțională a 13 persoane bănuite de trafic de persoane, proxenetism, spălare de bani, înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat.
Din cercetări a reieșit că bănuiții ar fi constituit un grup infracțional organizat, acționând atât pe teritoriul României, cât și în Marea Britanie, Spania, Germania și Belgia.
Aceștia ar fi racolat peste 20 de tinere, pe care le-ar fi determinat, fie prin metoda „lover boy”, fie prin constrângere fizică sau psihică, să practice prostituția.
Totodată, doi dintre bănuiți ar fi înșelat cu peste 100.000 de lire, prin inducerea în eroare, un cetățean britanic, client al serviciilor sexuale.
În urma perchezițiilor, au fost găsite bijuterii, bani, mai multe înscrisuri și 9 autoturisme de lux, bunuri care urmează să fie indisponibilizate.
Pe parcursul acestei zile, urmează ca 9 de persoane să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru audieri.
