Camera Deputaților a adoptat Schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa. Și organizatorii de evenimente vor beneficia de finanțare.
*Beneficiarii ajutorului de stat vor avea obligaţia menţinerii activităţii pentru cel puţin 6 luni sau 12 luni, nu cum era iniţial pentru un an sau doi.
În schema de ajutor au fost incluşi şi organizatorii de evenimente, conferinţe, târguri şi expoziţii (Cod CAEN 8230). Deputaţii au modificat şi numărul estimat al schemei de sprijin, de la 73.211 la 74.000 de beneficiari, fiind incluşi şi organizatorii de evenimente.
De asemenea, din grantul acordat, beneficiarii vor putea achita obligaţiile fiscale şi alte creanţe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat și până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți.
De finanțare vor putea beneficia organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții, iar eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat.
Băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei.
Cea mai importantă modificare privește eliminarea din etapele de înregistrare pentru obținerea ajutorului a eligibilității cheltuielilor și a legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică o firmă. De asemenea, în procedura de implementare a schemei de ajutor de stat vor fi detaliate modalitatea și data de lansare a apelului de proiecte, procedura de înscriere, verificare, contractare, plată și monitorizare, nu și cheltuielile eligibile.
În vederea acordării ajutorului de stat, vor fi verificate:
a) îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute în procedura de implementare a schemei de ajutor de stat;
b) existența raportului de expertiza contabilă, semnat electronic de expertul contabil sau a raportului de audit, semnat electronic de auditorul financiar;
c) corespondența dintre baza de calcul anuală obținută din activitatea eligibilă aferentă anilor 2019 și 2020, declarată pe propria răspundere de către aplicant în formularul de înscriere, cu valorile calculate, certificate și asumate de către expertul contabil sau de către auditorul financiar;
d) că nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central.
Michael Gudu
Deputat PNL Tulcea

Asa, asa, o mare „realizare”.Dar pe taranul si agricultorul roman cand ii despagubiti? Cat o sa mai consuman legume, fructe, tot ce tine de alimentatia populatiei, din import? Ce merit in plus au cei din Horeca fata de acesti amarati care indura frigul, vantul si caldura pe campurile noastre sterpe? Traiasa „horeca si manelele”, cam la atat se rezuma guvernantii nostri.