Click pentru a te abona

Protecția Animalelor a salvat un cal pe care stăpânul său l-a bătut până ce a căzut la pământ. Imagini cu puternic impact emoțional.

102 Shares

În urma apariției în spațiul public, pe un site de socializare, a unei filmări cu un bărbat care lovește un cal căzut la pământ, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de „rănirea sau schingiuirea animalelor”.

Din verificări, a rezultat că cel care apare în imagini, agresând animalul, este chiar proprietarul acestuia, un bărbat, de 55 de ani, din sat Fântânele, comuna Scânteiești.

Cu ocazia audierii, bărbatul a încercat să inducă în eroare polițiștii, declarându-le că animalul nu se mai află în posesia sa, întrucât l-a vândut unei persoane din altă localitate. Polițiștii au constatat însă, că bărbatul ascunsese calul intr-un grajd, din curtea locuinței, și că acesta fusese maltratat.

Că urmare, a fost emis un ordin de plasare a animalului în adapost, pe o perioadă de 45 de zile, cabalina fiind transportată la Grădina Zoologică Galați, unde va beneficia de adăpost, hrană și tratament medical.

Conform legislației în vigoare, într-un interval de 30 de zile de la finalizarea acestei perioade, deținătorul poate solicita restituirea animalului, având însă obligația sa achite cheltuielile făcute cu întreținerea și tratamentul medical al acestuia. În caz contrar, animalul se consideră abandonat și rămâne în adăpost.

102 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com