Tradiții, superstiții și obiceiuri populare în Joia Mare. Ce trebuie să faci ca să nu dai de necaz
Tradițiile spun că în Joia Mare trebuie finalizate toate treburile casei. Pe lângă roșitul ouălor, tot în această zi se mai pot coace și cozonacul și pasca, să se prepare pâinea pentru Paște, pe care o vor aduce la biserică, în vase noi, alături de lumânări și vin. Acestea vor rămâne acolo până în ziua de Paște.
În Joia Mare sunt vopsite ouăle și se fac tot felul de cocături pentru a fi spințite în noaptea de Înviere (colaci, cozonaci, pască). Dacă nu e timp suficient, copturile se pot face și în Sâmbăta Mare, când este pregătit coșul Pascal, pe care datina străbună spune că doar bărbații au voie să îl ducă la Biserică.
Coșul pascal trebuie să conțină neapărat următoarele: pasca, cozonac, carne sau drob de miel, salată de sfeclă roșie și hrean, dar și produse din carne de porc, făcându-se astfel legătura între sărbătoarea pascală și cea a Craciunului.
Ajunul Joii Mari nu trebuia să le prindă pe fetele mari cu lâna sau, mai ales, cu cânepa netoarse, căci în această seară venea, în „controlul” ei anual, Joimăriţa sau Joimărica, o hârcă de femeie, înaltă şi voinică, cu o gură cât o grapă şi dinţi cât nişte lopeţi, având asupra ei numeroase instrumente de tortură, pe care nu ezita să le folosească zdrobind unghiile, tocând degetele, arzând mâinile sau introducând fusul în anusul fetelor şi femeilor leneşe. Fetele și femeile se închinau, se rugau pentru a scăpa de năpastă.
Fetele mari mai aveau o grijă înspre Joia Mare, obişnuind să ia apă cu gura şi să o ducă până la un vas mai mic, care urma a fî pus în păscăriţa dusă spre sfinţire la biserică; cu dorința de a se mărita mai repede. A doua zi, când ascultau Denia celor 12 Evanghelii, aveau asupra lor o frânghie, pe care, pe ascuns, făceau unul sau douăsprezece noduri. În timp ce pe unii îi lecuia de friguri, pe fetele mari, frânghia aceasta, pusă sub cap, le făcea să-şi viseze ursitul.
Joia Mare stătea și sub semnul pomenirii morţilor, crezându-se cu tărie că acum revin pe pământ sufletele acestora; uneori, aceste suflete erau ajutate de femeile din familie, care, în zorii zilei, se duceau cu lumânări la cimitir spre a le lumina drumul. Sufletele morţilor puteau să ajungă relativ repede pe pământ, deoarece se spu¬nea că acum cerul, iadul şi raiul sunt deschise.
Prin unele locuri, grija pentru aceste suflete se arăta prin aprinderea aşa-numitelor „focuri ale morţilor”, focuri făcute numai din lemne considerate sacre, precum cele de stejar, alun sau boz; focurile se făceau pentru ca morţii „să aibă la ce se încălzi şi să stea la lumină”, tot pentru ei aducându-se scaune, pături, vase cu apă şi aşa-numita „turtă a uitaţilor”.
Fiind zi a morţilor, se făceau pomeni, de la colaci cu lumânări până la ulcele cu apă sau vin şi haine. Pentru a nu se stropi morţii cu var şi pentru ca apa murdară să nu ajungă la morţi, în Joia Mare nu se văruia şi nu se spăla niciodată.
