Revenirea la normalitate depinde de fiecare dintre noi! Împreună învingem pandemia.
Suntem pe o pantă descrescătoare a valului trei al pandemiei și este de datoria fiecăruia dintre noi să fim în continuare precauți, vigilenți astfel încât situația de facto să se îmbunătățească iar noi toți să revenim la normalitate. Doar responsabilitatea fiecăruia dintre noi, de la respectarea măsurilor de protecție, la purtarea măștii și vaccinare, poate aduce sfârșitul pandemiei, al fricii și incertitudinii în care trăim.
Vaccinarea este opțiunea personală a fiecăruia, respectarea măsurilor de protecţie este, însă, responsabilitatea tuturor!
Premierul Florin Cîțu ne-a asigurat și sunt convins de acest lucru, că întreaga campanie de vaccinare împotriva COVID-19 va fi accelerată, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru a oferi cât mai multor oameni șansa la imunizare împotriva virusului și pentru revenirea treptată la o viață normală.
Sunt discutate în toate zonele țării soluții precum organizarea, în weekend-uri, a centrelor de vaccinare drive-thru și a maratoanelor pentru vaccinare pentru ca un număr cât mai mare de persoane să aibă acces la vaccin în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, va continua vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie și în incinta sediilor operatorilor economici care și-au exprimat deja dorința de a participa la acțiunea de imunizare a angajaților și a familiilor acestora. În aceste condiții, termenul de 1 iunie pe care guvernul l-a propus pentru redeschiderea economiei este unul realist.
Vă urez tuturor Sărbători pascale binecuvântate, credință, speranță, prosperitate și bucuria împlinirii împreună cu cei dragi.
Michael Gudu, Deputat PNL Tulcea
