România: Dosarul multinațional „Tradițiile de creștere a cailor lipițani” a fost depus la UNESCO
„România, s-a alăturat altor șapte țări (Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Italia, Slovacia, Slovenia și Ungaria) care au depus la UNESCO dosarul multinațional de candidatură „Tradițiile de creștere a cailor lipițani” pentru înscrierea în Lista Reprezentativă a PatrimoniuluiCultural Imaterial alUmanității urmând ca dosarul de nominalizare să fie evaluat în cadrul celei de-a 16-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care va avea loc în decembrie 2021” ne – a comunicat Lucian Simion, fost membru al Comisiei pentru relația cu UNESCO din Camera Deputaților.
În România tradiția creșterii cailor lipițani își are originea în secolul al XVIII-lea, fiind strîns legată de hergheliile Imperiului Habsburgic. Prima atestare documentară pe teritoriul României de astăzi datează din 1874, când a fost mutată herghelia imperială de la Mezőhegyes (Ungaria) pe un domeniu de stat al Imperiului, aflat la Sâmbăta de Jos.
În 1920, se înființează Herghelia de Stat Sâmbăta de Jos, reunind exemplare de la crescătorii din satele Țării Făgărașului, aflate în vecinătatea hergheliei. Efectivele crescătoriei au sporit an de an, astfel încât la mijlocul anilor ’80, herghelia de la Sâmbăta de Jos ajungea să fie cea mai mare unitate de creştere a calului lipiţan din lume. Lipiţanul născut şi crescut în ţara noastră a fost exportat în Suedia, Iugoslavia, Olanda şi Austria, iar în Statele Unite ale Americii (în statul Michigan) a fost creată chiar o “linie de sânge” denumită Maestoso-România. Astăzi, la Herghelia Sâmbăta de Jos sunt crescute 7 din cele 8 linii ale rasei, ceea ce face din aceasta una dintre cele mai importante din lume. De-a lungul timpului, popularitatea cailor din această rasă a fost sporită de ținuta lor elegantă și impunătoare, rezistența la efort, inteligență și devotament.
Specificul creșterii cailor lipițani este reprezentat de un set de cunoștințe, practici și aptitudini legate de creșterea, îngrijirea și antrenarea exemplarelor, transmise cu precădere pe cale orală și din generație în generație. La aceste elemente se adaugă o serie de practici culturale și sociale dezvoltate de comunități ca parte a unor ritualuri, evenimente, competiții ecvestre și meșteșuguri tradiționale specifice: potcovar, șelar, curelar, herghelegiu.
