Click pentru a te abona

O femeie a fost găsită moartă în locuința sa, cu mâinile legate și urme de violență pe corp

160 Shares

În acest moment este în desfășurare o anchetă în care polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, investighează cazul cu privire la sesizarea conform căreia o femeie ar fi fost găsită decedată în locuința sa din orașul Cernavodă.

“La faţa locului s-au deplasat colegii de la Detaşamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare,  şi de asemenea în sprijin o ambulanţă SAJ. Sosiţi la fata locului,  pompierii au deblocat usa cu mijloacele din dotare şi în casă a fost găsită o persoana de sex feminin,  în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarata decedată”, a transmis ISU Dobrogea.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că în această cauză exisată suspiciunea de omor pentru că victima a fost găsită cu mâinile legate la spate și urme de violenţă pe corp.

Organele de anchetă continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care femeia şi-a pierdut viaţa.

160 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com