Click pentru a te abona

A luat foc o garsonieră. Patru persoane au fost evacuate

59 Shares

În această dimineață, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu, anunţat prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, produs la un imobil de locuinţe tip bloc din municipiul Tulcea.

Au intervenit de urgenţă patru echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, o autospecială de salvare la înălțime și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o garsonieră situată la etajul al doilea, unde ardeau mocnit în bucătărie, electrocasnice, cu degajare mare de fum.

Pompierii au lichidat imediat incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului atât din garsonieră, cât și de pe casa scării. În locuință nu se afla nimeni, dar salvatorii au evacuat 4 locatari ai imobilului aflați pe palierul etajului doi.

Din fericire, în urma producerii evenimentului nu au rezultat victime, înregistrându-se doar pagube materiale. Cauza probabilă producerii incendiului este scurtcircuit electric.

59 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com