Click pentru a te abona

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Eficientizarea energetică a imobilului Ambulanța Tulcea” în valoare de 4.323.639,05 lei.

214 Shares

Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean Tulcea, în luna iunie a anului trecut și a fost aprobat prin hotărâre a Legislativului județean în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 4.587.864,30 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă 4.323.639,05 lei (inclusiv TVA), contribuția proprie în proiect a Unității Administrativ – Teritoriale Județul Tulcea, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, fiind de 350.698,03 lei (inclusiv TVA).

„Oamenii sunt pe primul loc iar sănătatea continuă să fie pentru noi o prioritate. Este un deziderat pe care-l urmăm, oricât de dificilă ar fi perioada pe care o traversăm. Proiectul are drept obiectiv general implementarea măsurilor de eficiență energetică ce vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de igienă şi confort termic interior, reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice, reducerea costurilor de întreținere pentru încălzire și apă caldă de consum, reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportului și consumului de energie” a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

214 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com