Poliţiştii de frontieră au descoperit trei autoturisme și un tractor Class, în valoare totală de peste 301.000 lei, furate din Germania și Franța
Astfel, un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani care conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorca, înmatriculat în România, transporta în semiremorcă un tractor marca Class ce figura ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de către autorităţile din Franța la data de 04.07.2020. Șoferul a declarat că a preluat tractorul din Franța pentru a-l transporta pe teritoriul României şi nu știa că acesta ar fi fost căutat de către autorităţi.
Un alt cetățean român, în vârstă de 24 de ani, a fost oprit în timp ce încerca să treacă prin vamă un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Germania. La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 05.02.2021. Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că tatăl său a cumpărat mașina din Germania şi nu știa că aceasta ar fi fost căutată de către autorităţi.
Astăzi, 15 Februarie 2021, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile asupra unui cetățean român, în vârstă de 41 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Germania. În urma verificărilor suplimentare efectuate cu privire la autovehiculul în cauză, s-a constatat faptul că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de către autorităţile din Germania.
Un caz similar s-a înregistrat, în data de 13.02.2020, când polițiștii de frontieră au identificat un autoturism marca Audi A7, aflat in atentia autotităților. Masina, înmatriculată în Germania, era condusă de un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, iar la control s-a constatat faptul că figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile germane.
În toate cele patru cazuri, autovehiculele, în valoare totală de 301.400 lei, au fost indisponibilizate, în cauză poliţiştii de frontieră efectuând cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
