Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Unirii Principatelor Române cu dispozitiv de onorare redus din cauza pandemiei de Coronavirus
Duminică, 24 ianuarie 2021, reprezentanții Consiliului Județean Tulcea administratorul public al județului, Vasile Strat și secretarul general al județului, Marius Cristi Mihai au participat, în Piața Civică din municipiul Tulcea, împreună subprefectul Carmen Caloianu și viceprimarul Dragoș Simion, la ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, organizat de Instituția Prefectului Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea.
Având în vedere contextul actual cauzat de pandemia de coronavirus, activitatea s-a desfășurat fără public, cu un dispozitiv de onoare redus. Programul manifestării a cuprins prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea Imnului de Stat, oficierea unui serviciu religios și intonarea, prin sistemul de sonorizare, a Horei Unirii, în contextul pandemic renunțându-se la celebrul dans al horei.
„Este o mândrie și o onoare că astăzi, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem ocazia să ne strângem în centrul municipiului Tulcea, deși în număr restrâns, să fim împreună şi să ne amintim de cei care au pus umărul la una dintre cele mai mari realizări ale neamului românesc. A fost un pas uriaş pentru ceea ce înseamnă, astăzi, statul unitar România.
Unirea principatelor române a fost un prim pas realizat de înaintaşii noştri pentru îndeplinirea unui vechi și măreț deziderat: Marea Unire, ce avea să fie înfăptuită la 1 decembrie 1918. Din păcate, momentele restrictive prin care trecem în prezent, pe fondul situației sanitare delicate generate de pandemia de Covid -19, ne împiedică, spre deosebire de anii trecuți, să ne manifestăm fizic, la unison cu tulcenii iubitori de țară, aprecierea faţă de evenimentele care reprezintă pilonii istoriei neamului românesc.
Cu toate acestea, îmi exprim speranţa și, totodată, bucuria că fiecare dintre noi, oriunde se află în acest moment, prețuiește din plin istoria neamului nostru, știe să-i recunoască valorile trecute și prezente și simte din adâncul inimii mândria că aparține acestui popor minunat, poporul român“, a declarat administratorul public al județului, Vasile Strat.
