Click pentru a te abona

Tulcea-Ziua Poliţiei Române

0 Shares

Untitled 1  Autoritățile publice locale au participat la manifestările organizate la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, cu ocazia Zilei Poliţiei Române. 

După cuvântul de deschidere al ministrului Gabriel Oprea (în sistem videoconferinţă), au fost anunţaţi câştigătorii premiilor „poliţistul anului“ pe categorii: printre nominalizaţi, la capitolul Ordine Publică, s-a numărat şi un tulcean. Inspector principal Ivan Titorenco (ordine publică) a fost remarcat pentru implicarea sa în salvarea mai multor persoane în timpul codului portocaliu din ianuarie 2014.

Preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a transmis urări de bine pentru toţi poliţiştii din judeţul Tulcea şi i-a felicitat pe cei care, cu această ocazie, au fost înaintaţi în grad.

„Consider că am avut până acum o colaborare foarte bună, în folosul cetăţenilor judeţului şi sper ca aceasta să continue şi de acum încolo. Aţi fost întotdeauna alături de noi, la toate manifestările organizate de noi, Consiliul Judeţean, de Prefectură sau de primărie, iar pentru acest lucru vă mulţumim“, le-a mai spus preşedintele Teodorescu poliţiştilor tulceni. Acesta a subliniat, de asemenea, importanţa activităţii poliţiştilor pentru menţinerea liniştii publice, pentru siguranţa cetăţenilor. Cel mai important barometru al activităţii poliţiştilor este părerea cetăţenilor, a mai spus preşedintele Teodorescu. „Am vorbit cu tulcenii, iar oamenii au încredere în dumneavoastră, se simt în siguranţă în judeţul nostru. Aceasta este, cred eu, măsura performanţei dumneavoastră“.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

2 Comentarii
Vechi
Noi Cele mai votate
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Felicitari Inspectorului principal TITORENCO IVAN, pentru nominalizare. Un adevarat politist care isi dedica intreaga activitate in folosul comunitati si al institutiei. Un bun profesionist si un coleg de nadejde.

Felicitari si subscriu celor scrise de colega mea.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com