De Crăciun, Jandarmii tulceni au ajuns încărcați de daruri la unii dintre oamenii necăjiți din Topolog și Valea Nucarilor
„Ce poate fi mai frumos în prag de sărbători decât emoţia şi împlinirea pe care o simţi atunci când devii o parte din bucuria celorlalţi?” s-au gândit jandarmii tulceni atunci cnd au hotărât să aducă spiritul Sfintei sărbători a Nașterii Domnului în căsuțe triste cu oameni necăjiți și singuri.
Crăciunul înseamnă sentimentul plăcut că vin sărbătorile, recunoştinţă, voie bună, cadouri şi cel mai de preţ, ne aminteşte de familie, însă sunt situaţii în care, oamenii nu se mai pot bucura pe deplin de Sărbătoarea Naşterii Domnului, fie că au rămas singuri, fără apropierea celor dragi, fie pentru că nu pot oferi cadouri, nu pot împodobi un brad sau nu au ce pune pe masa de Crăciun.
Astfel, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea și-au luat în serios misiunea de mesageri ai lui Moş Crăciun. Ei au pus mână de la mână şi au desfăşurat o campanie umanitară cu titlul ,,Hai să-l ajutăm pe Moş Crăciun” cu scopul de a veni în sprijinul celor care, în prag de sărbători, au nevoie de solidaritatea celor din jur pentru a putea zâmbi.
Au umplut sacii Moșului cu alimente, hăinuțe, dulciuri, jucării și au plecat spre Topolog şi Valea Nucarilor la o familie cu cinci copii greu încercată de soartă şi la două femei, văduve, rămase singure, fără sprijin şi pentru care viaţa a fost presărată cu mai multă suferinţă decât bucurii. Aceştia au fost identificaţi în urma informaţiilor furnizate de către preotul Adrian Bărbat din cadrul Parohiei Topolog 2, judeţul Tulcea.
„Dar Crăciunul nu este doar despre emoţia gestului de a dărui, ci şi despre bucuria de a primi, iar bucuria copiilor şi a celor care ne-au primit azi în casele lor, a reprezentat pentru noi cea mai mare răsplată.
Teodora, Bianca, Andreea, Ștefania și Ana-Maria ne-au promis că vor fi, la fel ca şi până acum, cuminţi și se vor strădui să ia note bune la școală.
Prin solidaritate, putem aduce zâmbete!”spun ajutoarele Moșului care au simțit fericirea în stare pură când au vâzut bucuria copiilor și ochii înlăcrimați ai bunicelor uitate în căsuțele lor.
