Întregul sistem de asistență socială trebuie reorganizat în regim de urgență, avem nevoie de debirocratizare și profesionalism
Sunt Michael Gudu, avocat în Baroul Tulcea și politician. Am 45 de ani, sunt căsătorit și am doi copii, un băiat de 17 ani și o fată de 13 ani.
Intru în cursa electorală pentru un mandat de deputat în Parlamentul României, având în spate o experiență solidă, acumulată în aproape 20 de ani de activitate politică, incluzând și trei mandate de consilier județean.
Ca avocat, cunosc foarte bine modul în care funcționează instituțiile statului, iar acesta este atu-ul meu principal. Am o gândire critică, analitică, cred în puterea motivației, în sinceritate și în relațiile bazate pe respect reciproc.
Am învățat din experiența profesională că problemele fiecăruia sunt importante, iar rezolvarea acestor probleme reprezintă obiectivul meu principal. Nu voi pleca la București urmărind o agendă personală!
Problemele tulcenilor sunt și problemele mele!
Pandemia de SARS CoV2 a scos la suprafață și neajunsurile, prea multă vreme ignorate, din domeniul asistenței sociale. Trecând peste faptul că cele mai multe persoane angajate în cadrul primăriilor din județul Tulcea nu au studii în domeniu, numărul lor s-a dovedit cu totul insuficient pentru acordarea serviciilor sociale de care comunitatea avea nevoie.
Izolarea la domiciliu a crescut numărul oamenilor care au avut și au nevoie de sprijinul asistenților sociali. Copii sau adulți, care erau zilnic în grija asistenților sociali au rămas fără nici un ajutor. Cei care au cea mai mare nevoie de sprijin în această perioadă sunt oamenii de peste 65 de ani, principala grupă de risc în fața noului coronavirus.
Cu atât mai mare a fost problema în comunitățile izolate din Delta Dunării, acolo unde personalul este cu totul insuficient și fără pregătire de specialitate!
Este urgent nevoie ca întregul sistem al asistenței sociale să fie regândit, reorganizat, să fie angajați mai mulți oameni cu studii de specialitate, asistență socială să fie debirocratizată, iar la nivelul fiecărei primării munca asistentului social să pună accent pe activități de prevenire sau specializate, și nu pe rezolvarea unor sarcini pur administrative.
Voi face toate demersurile necesare, ca viitor parlamentar, pentru ca locuitorii județului Tulcea să aibă acces egal la servicii de asistență socială de calitate!
Michael Gudu Candidat pentru Camera Deputaților PNL Tulcea
Comandat de Partidul Național Liberal Filiala Tulcea CMF 11200025
