Click pentru a te abona

„Știuca fie cât de hoaţă, noi o scoatem de sub gheaţă!”

0 Shares

Luncavița: Concurs de pescuit la copcă

Untitled 1

„La propunerea unor prieteni din comună, astăzi vom organiza prima ediția a concursului de pescuit la copcă, intitulat „ȘTIUCA FIE CÂT DE HOAȚĂ, NOI O SCOATEM DE SUB GHEAȚĂ!” Inițial trebuia să se desfășoare pe 1 februarie, însă la momentul respectiv gheața nu era tocmai bună! (nici acum nu prea este, dar ne vom descurca)
Deoarece suntem la prima ediție, deoarece nici frigul nu a pus stăpânire deplină pe gheață, nu am făcut public acest concurs și doar am anunțat împătimiții din comună să participe, pentru a prinde experiență, iar la următoarele ediții să știm să ne organizăm mult mai bine.
Zona de concurs este, la această primă ediție, balta Rachelu -Revărsarea, aflată în teritoriul administrativ al Comunei Luncavița și administrată de SC CDL PROD COM, cărora le mulțumim” ne transmite primarul comunei Luncavița, Ilie Ștefan care face cunoscut și regulamentul pentru impătimiții care doresc să se aventureze în această competiție.

REGULAMENT

• Fiecare participant trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți;
• Fiecare participant semnează declarație pe propria răspundere, pentru participare;
• Se organizează echipe de câte 2 persoane;
• Fiecare echipă participă la concurs doar dacă a semnat acordul și s-a înscris la persoana desemnată de primărie;
• Fiecare echipă vine echipată corespunzător, inclusiv cu unelte pentru săparea copcilor;
• Se pleacă cu microbuzele primăriei sau se vine direct la intrarea în ferma piscicolă;
• Fiecare echipă este dotată cu maxim: 20 ancorițe, 4 undițe și 2 briște;
• Dacă peștele este scos de altcineva din afara echipei, nu se pune la punctaj;
• Concursul va fi arbitrat; Arbitrii au ecusoane;
• Câștigă echipa cu cele mai multe kilograme prinse;
• Poate fi prins orice fel de pește;
• Program de pescuit: ora 9.30-15.30;
• Oferim momeală, pentru cine nu are;
• Este strict interzisă aruncarea deșeurilor. Există saci de unică folosință;
• Fiecare echipă protejează mediul înconjurător și bunurile zonei piscicole;
• Orice fel de încălcare a Regulamentul de către un participant, atrage descalificarea echipei;
• Se acordă premiile I, II,III și premiul pentru cel mai mare trofeu prins, pentru ambii componenți ei echipelor câștigătoare;
• Se conferă diplome pentru absolut toți participanții;
• Tot ce se prinde se prepară la sfârșit și se mănâncă la salonul din primărie cu toți participanții, cu vin, țuică și muzică locală; Dacă nu se prinde nimic, rămânem cu participarea, muzica și băutura!

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com