La un pas de a fi arsă de vie în mașina cuprinsă de flăcări. Pompierii au acționat în regim de urgență
O femeie a fost scoasă în stare de inconștiență dintr-o mașină care luase foc după ce s-a izbit de un copac. Pompierii tulceni au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit, în jurul orei 10:10, la un accident rutier produs pe DN 22 (E 87), între localitățile Tulcea și Mihail Kogălniceanu. În accident a fost implicat un autoturism, care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat 3 echipaje cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.
La sosirea pompierilor militari, autoturismul ardea generalizat, conducătorul auto fiind scos de un participant la trafic înainte de izbucnirea incendiului.
Victima, de sex feminin, în vârstă de 39 de ani, a fost preluată în stare de inconștiență de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și transportată la U.P.U. Tulcea.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
