Click pentru a te abona

I-au țepuit cu un milion de euro folosindu-se de sisteme informatice și de documente falsificate

59 Shares

Mai multe persoane au constituit o grupare infracțională în vederea comiterii de fraude prin intermediul sistemelor informatice, prin postarea de anunţuri fictive pe site-uri internaționale de comerț on-line privind vânzarea de diverse bunuri şi servicii şi totodată deschiderea şi intermedierea deschiderii de conturi bancare necesare pentru transferul banilor proveniţi din infracţiuni săvârșite atât în România, cât şi în Marea Britanie, folosindu-se de documente de identitate falsificate.

Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 1.000.000 de euro.
Sumele de bani obținute din săvârșirea acestui gen de infracțiuni ar fi fost disimulate de către membrii grupării, fiind în final folosite la achiziționarea unor imobile și autoturisme de lux.

Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate peste 2.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia și Italia.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 6 persoane.

În vederea soluționării cauzei penale, procrorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au coopereat cu autoritățile judiciare ale altor state, fiind emise ordine europene de anchetă pentru Italia, Germania, Marea Britanie, Scoția și Olanda.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Alba Iulia, Sibiu și Vâlcea și al jandarmilor.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

59 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com