Trecerea Comisiei UNESCO sub autoritatea Parlamentului României ar putea aduce adevărate beneficii dezvoltării cercetării, conservării și valorizării patrimoniului național material și imaterial
Urmare a faptului că legislația actuală nu ajută cu nimic o reală administrare a situației site-urilor UNESCO multe dintre cele aflate în România fiind aproape de declasificare, am înaintat spre dezbaterea Parlamentului României un proiect de Lege care vizează organizarea și funcționarea Comisiei Naționare pentru UNESCO, propunere legislativă care schimbă statutul actual al Comisiei, prin trecerea ei sub autoritatea Parlamentului României.
Menționez faptul că actualele prevederi legale privind aspectele de organizare si functionare ale CNR UNESCO precum și relatiile instituționale cu celelalte organisme și agenții centrale cu atributii UNESCO, sunt incomplete chiar depășite de evoluția cadrului UNESCO în care România își desfășoară activitatea, prin creșterea instrumentelor dreptului internațional la care țara noastră a aderat, dar și de evoluția cadrului instituțional intern, marcat de restructurări ale organismelor centrale de specialitate ale administrației de stat.
Așadar, legislatia incompletă nu permite desfășurarea/dezvoltarea coerentă a activității Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și, evident, cooperarea eficientă cu alte instituții ale statului care să sporească eficiența și să ducă la promovarea concretă a activităților la nivel național și internațional.
De asemenea, în contextul internațional actual, dezvoltarea cercetării stiințifice, conservarea și valorizarea patrimoniului național material și imaterial, adaptarea sistemului educațional la evoluția socială, sunt elemente fundamentale ale unei dezvoltări durabile și armonioase a României.
Trecerea sub control parlamentar a Comisiei Nationale pentru UNESCO va permite o implicare mai puternică a Parlamentului României în problemele culturale, educaționale și științifice, precum și o creștere semnificativă a importanței țării noastre la nivel internațional prin adoptarea unor politici de dezvoltare durabilă în domeniile de activitate ale UNESCO.
Deputat Simion Lucian Eduard
Membru al Comisiei Nationale pentru UNESCO
