Click pentru a te abona

Federația Națională a Asociațiilor de Parinti-Învățământ Preuniversitar și Asociațiile Elevilor, solicită eliminarea noilor declarații-angajament pentru elevi și părinți

19 Shares

Cadrele didactice, elevii și părinții acestora vor fi nevoiți să semneze două declarații pe proprie răspundere, prin care se obligă să nu înregistreze conținutul orele efectuate online sau să le distribuie și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni, a decis Ministerul Educației.

Declarațiile invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal.

Asociațiile de elevi și FNAP-IP susțin faptul că documentul nu este necesar, întrucât nu face altceva decât să amintească  prevederile deja existente pe care elevii sunt obligați să le respecte ca parte a sistemului de educație. Spre exemplu, Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede la art. 272, alin. (3) că “înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.” 

„Personal mă alătur demersurilor făcute de asociațiile elevilor și de cele ale părinților și consider că măsurile luate de autorități în aceste momente ar trebui să vizeze asigurarea accesului la educație și a bunei desfășurări a orelor de curs pentru elevii din întreaga țară nu alte documente care cresc birocrația într-o perioadă în care întreaga atenție a Guvernului ar trebui să se axeze pe sănătatea tuturor indiferent de categoria socială din care fac parte, despre felul în care se desfășoară cu adevărat cursurile copiilor noștri. Așadar, problemele cu adevărat importante în această situație care, din nefericire, rămân fără rezolvare” a declarat deputatul social democrat Mirela Furtună. 

„Acest angajament nu are nicio valoare juridică și, mă întreb, în situația în care, obligațiile erau prevăzute și anterior declarației, care mai este sensul acestui demers?  Să semneze declarația pentru școala online elevii care încă nu au condiții necesare pentru desfășurarea cursurilor online, dispozitive și internet? Sau nu facem altceva decât să acoperim adevăratele probleme semnalate în predarea de la distanță, respectiv, conexiunea la internet și acordarea dispozitivelor necesare atât elevilor cât și profesorilor aflați în nevoie”a mai spus deputatul social democrat.

19 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com