Partidele de dreapta, PNL, USR și PER, au realizat un Parteneriat pentru Municipiul Tulcea pentru a răspunde așteptărilor oamenilor
„Am realizat astăzi un parteneriat cu partidele de dreapta pentru tulceni. Oamenii mi-au transmis extrem de multe mesaje, pare că fiecare are nevoie de ceva în cartierul sau pe strada pe care locuiește, astfel încât eu în calitate de primar ales al Municipiului Tulcea, dar și de președinte al PNL
Organizația județeană Tulcea, după o amplă consultare cu colegii mei, ne-am angajat în acest parteneriat prin care realizăm majoritatea în Consiliul local. În felul acesta vom realiza o echipă comună pentru următorii patru ani pentru că proiectele noastre sunt și ale tulcenilor și nu avem voie să-i dezamăgim. Au așteptat mult prea mult și răbdarea lor a ajuns la limită.
PNL, împreună cu USR și cu PER va face o echipă puternică ce va demonstra că se poate ca și la Tulcea să se schimbe lucrurile, orașul să înceapă să capete acea aură europeană pe care ne-o dorim cu toții. Ce vom face în continuare? Ne vom organiza cât se poate de bine, suntem hotărâți să promovăm oameni pe criterii de performanță și potențial și dorință de muncă” a declarat primarul proaspăt ales, liberalul, Ștefan Ilie în cadrul unui scurt dialog telefonic.
