Dreptate până la capăt! Parlamentul a aprobat astăzi mărirea pensiilor cu 40%, creșterea alocațiilor pentru copii, creșterea salariilor profesorilor
Astăzi, în Parlamentul României, am reparat o nedreptate făcută cu bună știință și rea-credință de către Guvernul liberal al președintelui Iohannis, și mă refer la tăierea banilor aprobați în bugetul României pentru pensii, pentru alocațiile copiilor și pentru salariile profesorilor. De fapt, așa după cum am promis și am adoptat legile la vremea respectivă, insistăm ca aceste legi să se și respecte de către guvernul liberal pentru că așa stau lucrurile într-o țară normală.
Așadar, plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului României a adoptat astăzi cu 242 de voturi pentru, 147 împotrivă și 11 abțineri rectificarea bugetară cu mai multe amendamente ale PSD printre care se prevede creșterea cu 40% a pensiilor, conform legii care trebuia să-și intre deja în drepturi, creșterea salariilor profesorilor din acest an anulând în felul acesta promisiunea guvernului pentru 2021.
Și sumele repartizate unităților teritorial administrative vor crește prin legea rectificării bugetare adoptate astăzi în Parlament astfel încât și primarii care au altă culoare politică decât galbenul liberal să primească în mod egal, echitabil și normal bani pentru gestionarea urgențelor cauzate de pandemie în comunitățile pe care le conduc.
Dreptate până la capăt, colegi PNL-iști! Știți că sunt două milioane de oameni care trăiesc cu pensii de sub 1000 de lei? Încercați să trăți cu banii ăștia măcar o lună?!
Sigur, premierul Orban care a avut grijă doar de punguța electorală cu mulți bani pentru a cumpăra primari și parlamentari în loc să respecte legea și să le dea celor care au muncit o viață întreagă, părinților și bunicilor noștri care resimt cel mai mult criza de sănătate dublată de cea economică. Un drept câștigat cinstit.
Premierul Orban s-a grăbit să ne catalogheze ca fiind o grupare care…care ce, domnule Orban? Care vrea să facă dreptate până la capăt? Care nu vă lasă să călcați în picioare cu cinism și lipsă de empatie copiii care nu-și primesc alocațiile conform legii, împreună cu profesorii, care trebuie să aștepte și ei majorările care li se cuvin de drept, până la calendele grecești? Și toate acestea în timp ce suntem nevoiți cu toții, părinți, copii, profesori să deslușim puzzle-ul culorilor care ba închide ba deschide școli, sau amenințările voalate că vom vedea noi după alegeri cum intrăm (sau nu) în stare de urgență în funcție de procentele care rezultă după ce se trage linia alegerilor locale?!
Guvernul PNL a declarat furibund că va ataca la Curtea Constituțională rectificarea bugetară echitabilă și normală pe care am votat-o astăzi cu majoritate clară în Parlament.
„Criminalii economici de la PSD” (cum spune Orban) susțin cu tărie respectarea legii și majorarea cu 40% a punctului de pensie, dublarea alocațiilor, majorarea salariilor profesorilor, sprijinirea administrațiilor locale ale căror bugete au fost consumate pe cheltuieli anti-COVID prin acordarea de resurse financiare suplimentare, acordarea finanțării necesare programului Start-Up Nation.
Este o mare minciună că ar fi afectat Bugetul. Deficitul nu crește cu niciun leu. Vorbim despre aceeași bani care sunt mutați în interiorul aceluiași buget! Nu există niciun impact financiar negativ suplimentar.
Dar acest lucru ar fi fost posibil doar pentru un guvern capabil să guverneze pentru toți românii.
Deputat PSD Mirela Furtună
