Felicitări pentru tinerii de pretutindeni care se implică activ pentru schimbarea lumii în bine, promovând valorile și principiile corecte. De voi depinde cum va fi ziua de mâine.
12 august a fost declarată Ziua Internaţională a Tineretului de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru prima dată în 1999. Este o ocazie de a sărbători în fiecare an rolul tinerilor ca parteneri esențiali ai schimbării și o ocazie de a sensibiliza oamenii cu privire la provocările și problemele cu care se confruntă tinerii din întreaga lume.
Spiritul tânăr are un entuziasm aparte și un rol intangibil în ceea ce privește schimbarea în bine a lumii.
Având în vedere provocările globale contemporane, precum situația tinerilor din zonele de conflict, slaba reprezentativitate a persoanelor sub 30 de ani în sistemele politice și decizionale, discrepanțele și inegalitățile sociale și economice cu care se confruntă oameni, inclusiv tineri, din zone diferite ale lumii, și, în mod evident, pandemia generată de noul coronavirus (Covid-19), tema aleasă pentru acest an este „Youth Engagement for Global Action – Angajamentul Tinerilor pentru Acțiune Globală”.
Astfel, se aduce în discuție importanța implicării tinerilor în luarea deciziilor de la nivel local, național și global ca o consolidare a proceselor și instituțiilor multilaterale.
Așadar, majoritatea provocărilor cu care se confruntă în prezent umanitatea, cum ar fi focarul COVID-19 şi schimbările climatice necesită o acţiune globală concertată, iar implicarea şi participarea semnificativă a tinerilor trebuie abordate în mod eficient.
Tema din acest an complicat pentru întreaga lume urmăreşte să evidenţieze felul în care reușesc să se implice în mod activ, să găsească soluții concrete la nivel local, național și global pentru ca provocările acestui timp să fie înțelese și depășite cu bine.
De asemenea, tinerii sunt cei care trebuie să facă cunoscut modul în care reprezentarea şi implicarea lor în politica instituţională formală poate fi îmbunătăţit semnificativ.
Entuziasmul, creativitatea dar mai ales profesionalismul tinerilor trebuie avut în vedere de către toate politicile lumii.
Îmi declar recunoștința față de tinerii de de pretutindeni care se implică activ pentru schimbarea lumii în bine, promovând valorile și principiile corecte. De voi depinde cum va fi ziua de mâine. La mulți ani!
Deputat Mirela Furtună
277Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com