„Nu sunt bani!” Răspunsul invariabil din partea Ministerului Muncii pentru îngrijitorii persoanelor vârstice și a asistenților personali care au lucrat non-stop
*”Atât în perioada stării de urgență cât și pe perioada stării de alertă ne confruntăm cu emiterea de acte normative incomplete, necoerente, contradictorii, ceea ce face de cele mai multe ori imposibilă aplicarea lor și, mai grav, risc major de eroare.
Avalanșa de cereri ale îngrijitorilor persoanelor vârstnice și a asistenților personali atât către DAPS Tulcea, cât și către toate SPAS-urile din România, ne pune în situația de a nu ști ce să răspundem și cum se aplică Legea nr. 82/2020. S-au trimis adrese pentru clarificarea acestor aspect către Ministerul Muncii, dar răspunsuri nu avem decât verbale – Nu sunt fonduri financiare.Nu sunt bani! Nu înțelegem dacă nu este susținere financiară, de ce se mai emit astfel de acte normative? ”


Activitatea s-a desfășurat neîntrerupt atât în perioada stării de urgență cât și în perioada de alertă, în condițiile în care multe alte organizații atât publice cât și private și-au restrans activitatea.
Este cunoscut faptul că în domeniul asistenței sociale, activitatea este de regulă foarte complexă, cu o cazuistica diversă, care necesită o multitudine de soluții la nevoile identificate, activitate care în perioada stării de urgență s-a amplificat pe direcția identificării, monitorizării, asigurării de servicii de sprijin și suport, fapt pentru care asistența socială ”nu și-a închis porțile”, mai mult în această perioadă pe lângă activitatea curentă sarcinile și respnsabilitățile personalului implicat direct în activitatea de sprijin/îngrijire a crescut considerabil.

Și nu este un unic exemplu această situație, respectiv stabilirea acordării unor drepturi bănești printr-un act normativ, însă fără ca personalul îndreptățit să poată intra în posesia recompenselor financiare.
Ordonanța de Urgență nr. 82/2020 prevede acordarea unui stimulent de risc în suma fixă de 1.150 lei brut pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, publice şi private care au fost izolați preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.

”Atât în perioada stării de urgență cât și pe perioada stării de alertă ne confruntăm cu emiterea de acte normative incomplete, necoerente, contradictorii, ceea ce face de cele mai multe ori imposibilă aplicarea lor și, mai grav, risc major de eroare.
Avalanșa de cereri ale îngrijitorilor persoanelor vârstnice și a asistenților personali atât către DAPS Tulcea, cât și către toate SPAS-urile din România, ne pune în situația de a nu ști ce să răspundem și cum se aplică Legea nr. 82/2020. S-au trimis adrese pentru clarificarea acestor aspect către Ministerul Muncii, dar răspunsuri nu avem decât verbale – Nu sunt fonduri financiare.Nu sunt bani! Nu înțelegem dacă nu este susținere financiară, de ce se mai emit astfel de acte normative? ”
Direcției de Asistență și Protecție Socială Tulcea
Director Ștefana Zibileanu
