Click pentru a te abona

Drapelul tricolor a reprezentat şi reprezintă pentru români idealul de unitate şi independenţă naţională.

163 Shares

Ziua Drapelului Național, proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848 atunci când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

Drapelul tricolor a reprezentat şi reprezintă pentru români idealul de unitate şi independenţă naţională. Acesta ne oferă identitatea în lume, este simbolul apartenenţei la acelaşi neam, la aceleaşi valori spirituale şi înseamnă pentru noi toţi solidaritate, credinţă şi principii.

Respectul şi preţuirea pentru tricolor, trebuie să fie o constantă a poporului nostru ce nu se va degrada niciodată, exprimând continuitatea, legăturile permanente între români, idealurile de unitate şi independenţă ale neamului.

De aceea, am convingerea că Ziua Naţională a Drapelului este o bună ocazie să întărim şi să transmitem urmaşilor noştri, sentimentul mândriei de a fi român, puterea de a impune Tricolorul în lume şi de a-l purta în suflet aşa cum au făcut-o multe generaţii înainte, oferindu-ne posibilitatea de a privi cu mândrie la trecut.

Alexandru Cristian Iordan

Prefect al Județului Tulcea

163 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com