Jurământul Militar pentru elevii aflaţi în stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea
Vineri, 29 Mai 2020, 4 elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, aflaţi în stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, au depus Jurământul Militar.

Depunerea Jurământului Militar a reprezentat un moment emoţionant, unic pentru cei care au ales să îmbrace haina militară, cu trăirea intensă a sentimentului de asumare a unei mari responsabilităţi.
Timp de 11 săptămâni, cei 4 elevi vor desfăşura activităţi specifice în structurile de ordine şi siguranţă publică, respectiv de pază şi protecţie instituţională, cu scopul de a valorifica şi dezvolta cunoştinţele şi competenţele dobândite.
Aceştia vor participa cu îndrumătorii de practică la îndeplinirea misiunilor pe care le vor primi pe parcursul stagiului de practică.
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea a transmis următorul mesaj tinerilor elevi: ,, Profesia pe care aţi ales-o reprezintă asumarea tuturor obligaţiilor ce revin unui militar. Cariera militară înseamnă mai mult decât un loc de muncă. Curajul, implicarea, responsabilitatea, determinarea şi dorinţa de lucru în echipă trebuie să vă caracterizeze pe tot parcursul carierei militare. Felicitări cu prilejul depunerii Jurământului Militar!”
