Braconaj cinegetic: S-a împușcat accidental când se afla împreună cu doi prieteni la vânătoare. Cei trei nu dețineau în mod legal armele
La data de 12 mai a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Postului de Poliție Nicolae Balcescu au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană prezintă o plagă la nivelul abdomenului, aceasta fiind transportată la spital.
În urma cercetărilor, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au stabilit faptul că victima, de 32 de ani, împreună cu alți 2 bărbați, de 27, respectiv 58 de ani s-ar fi deplasat cu un autoturism pe un câmp din extravilanul localității Nicolae Bălcescu, cu intenția de a desfășura activități de braconaj cinegetic.

Arma utilizată a fost abandonată pe un câmp din apropierea locului evenimentului, fiind recuperată de polițiști. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu era înregistrată.
Cele trei persoane nu sunt deținătoare de arme de foc și nu aveau asupra lor autorizație de vânătoare emisă de gestionarul fondului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii situației de fapt, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.
