Click pentru a te abona

Șapte romi horahai au încercat să fugă din cartantină, cartierul Bendea, Babadag și au fost prinși de jandarmi

275 Shares

Patrula mixtă formată din polițiști, jandarmi și polițiști locali, aflată în efectuarea serviciului de patrulare în exteriorul cartierului Bendea din orașul Babadag aflat în carantină după ca mai multe persoane au fost depistate ca fiind infectate cu Covid 19, a prins șapte persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, care încercau să părăsească zona de carantină prin pârâul Tabana, limita zonei carantinate.

Față de cei șapte s-a dispus măsura carantinării sub pază, fiind întocmite actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352, alin.1 , Cod Penal.

Babadag are o populație de 10.000 de locuitori, din care peste 3000 sunt romi horahai, o categorie  de romii turci, a căror religie musulmană îi deosebeşte de ceilalţi prin tradiţie şi obiceiuri.

275 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com