Click pentru a te abona

Un autoturism Mini Cooper căutat de către autoritățile din Marea Britanie, a fost găsit de polițiștii de frontieră constănțeni

18 Shares

*vehiculul a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în cadrul unei acţiuni specifice desfăşurată în zona de competenţă, pe raza localităţii Oituz, un autoturism Mini Cooper, căutat de către autoritățile din Marea Britanie.

În data de 30.04.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate, în zona de competență.

Astfel, în cadrul acţiunii, a fost identificat, în curtea unul imobil din localitatea Oituz, judeţul Constanţa, un autovehicul marca Mini, model Cooper, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor cu suspiciune asupra situaţiei juridice a acestuia.

Astfel, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că mașina figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, iar posesorul autoturismului este un cetăţean român, în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul pe raza județului Constanța.

Posesorul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul, în valoare de aproximativ 30.000 lei, este căutat de către autorităţi.

În cauză, vehiculul a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

18 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com