Click pentru a te abona

Braconieri surprinși în flagrant delict în timp ce pescuiau, în mod ilegal, în apa Canalului Dunăre Marea Neagră (în zona localității Medgidia)

140 Shares

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi din cadrul S.R.P.T. Constanța au desfășurat o acțiune pe linia combaterii pescuitului ilegal. În urma activităților, doi bărbați de 46, respectiv 39 de ani au fost surprinși în flagrant delict în timp ce pescuiau, în mod ilegal, în apa Canalului Dunăre Marea Neagră (în zona localității Medgidia).

În acest context, polițiștii de la transporturi au ridicat în vederea indisponibilizării o ambarcațiune cu motor, 9 unelte de pescuit și 5 kilograme de pește din speciile somn și caras.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 14.000 de lei.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal conform OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Totodată, cele două persoane au fost sancționate contraventional, conform Ordonanței Militare 3/2020, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Constanța.

140 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com