Horia Teodorescu: Ajutor important din partea Chinei-medici biologi pentru a demara procedura de testare iar Municipalitatea Suzhou a trimis deja primul ajutor constând în 40 de mii de măști de protecție

Ele vor fi distribuite cu prioritate către personalul medical și cei implicați în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus, respectiv Spitalului Județean de Urgență Tulcea, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Tulcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta Tulcea. De asemenea, o parte merg și către instituțiile direct subordonate Consiliului Județean Tulcea.

În toată această perioadă de criză am menținut legătura cu Ambasada Chinei, care și-a manifestat tot sprijinul în ceea ce privește venirea la Tulcea a doi medici biologi, care ne-ar fi de mare ajutor în ceea ce privește efectuarea analizelor pentru Covid 19, dar și în ceea ce privește identificarea unor furnizori pentru echipamente medicale specifice, știute fiind greutățile pe care le întâmpinăm în această perioadă în achiziționarea acestor echipamente. Pentru toate acestea nu pot decât să mulțumesc încă o dată reprezentanților ambasadei, în special Excelenței Sale doamna ambasador Jiang Yu. Mă bucur să va anunț că cele peste 100 000 de măști pentru populația județului achiziționate de Consiliul Județean Tulcea, vor ajunge în zilele imediat următoare și voi reveni atunci cu detalii privind distribuirea acestora”, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
