Testare la Tulcea: Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și Prefectul judeţului, Alexandru Cristian Iordan au verificat stadiul lucrărilor de amenajare a Laboratorului

Din bugetul Consiliului Județean au fost alocate sume pentru modernizarea şi dotarea acestui laborator sanitar veterinar pentru a îndeplini criteriile de acreditare necesare tesărilor COVID 19.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea, dr. Mitică Tuchilă, director executiv, şi dr. Paul Bria, şi şef Laborator, primele analize se vor putea efectua la mijlocul săptămânii viitoare, pe două aparate specifice, unul al Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea şi un altul donat zilele acestea de firma de la care au fost achiziţionate kit-urile pentru analizele COVID 19.
Împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan, a participat şi la o întâlnire de lucru cu personalul medical reprezentativ de la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, secţie aflată sub conducerea dr. Anca Viviana Donciu.
Potrivit discuţiilor purtate cu cei patru medici şi asistenta şefă, concluzia a fost aceea că la Tulcea se pot trata cazuri mai puţin grave ale persoanelor confirmate pozitiv COVID 19, pentru aceste cazuri fiind deja amenajate saloane speciale (saloane bolnavi COVID 19), care, din fericire, la acest moment nu au niciun pacient. În plus, separat de cele mai înainte amintite, au fost deja amenajate saloane pentru suspecţii COVID 19, tot în secţia de boli infecţioase, suspecţi de la care sunt prelevate probe biologice ce sunt transmise la centrele regionale din ţară pentru analize. În momentul în care probele biologice prelevate de la suspecţii COVID 19 vor fi analizate la Laboratorul Direcţiei Sanitar Veterinare, iar rezultatele se vor primi în 3-5 ore, internarea suspecţilor în secţie nu va mai fi necesară: cei diagnosticaţi negativ vor merge acasă, iar cei diagnosticaţi pozitiv vor fi internaţi în saloanele speciale (saloane bolnavi COVID 19).
Î
„Ne dorim foarte mult să avem toate condiţiile atât pentru efectuarea analizelor COVID 19 la Tulcea cât, mai ales, pentru tratarea unor cazuri usoare ale persoanelor confirmate pozitiv COVID 19. Pentru aceste lucruri s-au făcut şi se fac toate eforturile din partea noastră, a tuturor autorităţilor. Mă bucură foarte mult faptul că dumneavoastră, toţi angajaţii de la secţia Boli Infecţioase, nu aţi abandonat şi mă asiguraţi că nu veţi abandona această luptă. O luptă pe care va trebui să o ducem, cât de curând, cu acest virus care, iată, a făcut peste o sută de victime la nivel naţional” a transmis prefectul judeţului Tulcea personalului medical de la secţia Boli Infecţioase prezent la întâlnire, dr. Anca Viviana Donciu, dr. Ana Nane, dr. Rodica Cristina Gîrleanu, dr. George Georgievici şi asistenta şefă Domnica Aftene.
„Achiziționăm două tuneluri pentru dezinfectare: unul pe care îl vom monta la SJUT (Spitalul Județean de Urgență Tulcea) pentru persoane, iar pe cel pentru mașini, în curtea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pentru ambulanțele SMURD și SAJ. Au ajuns și kiturile de extracție precum și kiturile de multiplicare, odată cu încă un aparat de testare donat, astfel încât vor începe primele testări pentru Covid-19 la Tulcea săptămâna viitoare.
Din partea Consiliului Județean, am vorbit inițial de 100 000 de măști, dar avem în contractare 132 000 de măști prin mărirea sumei alocate. Contractul este semnat, termenul de livrare este de o săptămană. Sunt probleme puse de furnizori în ceea ce privește transportul, respectiv avioanele disponibile să aducă aceste măști din China, Coreea, Turcia, celelalte țări fiind închise pentru exportul de mărfuri specifice în această perioadă. Apreciez implicarea tuturor medicilor și a cadrelor medicale, munca celor de la DSV și a echipei de la SJUT la laborator, dedicarea celor de la secția de boli infecțioase, și le mulțumesc. Se vede o implicare totală a tuturor factorilor de decizie la nivelul SJUT astfel încât să putem face față a tot ce poate apărea în viitorul foarte apropiat” a declarat președintele Horia Teodorescu
