Am votat dublarea stimulentului financiar acordat copiiilor din familii defavorizate care merg la grădiniță și creșă
Plenul Camerei Deputaților a adoptat vineri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care dubleaza stimulentul financiar acordat copiiilor din familii defavorizate care merg la grădiniță și creșă.

„Era nevoie ca această lege să fie adoptată și mă bucur că am văzut că alături de PSD au votat și alte partide. Proiectul de lege prevede cresterea ajutorului lunar de la 50 de lei la 100 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie defavorizată, cu condiția să fie înscris la grădiniță.
Trebuie să vă spun că în cadrul dezbaterilor online s-a mai discutat despre faptul că zeci de mii de copii ar putea beneficia de acest ajutor și că impactul financiar s-ar ridica la aproximativ 8 milioane de lei anual.
Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acest drept este suspendat.

Trebuie să subliniem de câte ori este nevoie faptul că stimulentul educaţional se acordă numai pentru copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare” a mai declarat deputatul social democrat.
Legea merge spre promulgare la șeful statului și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
