Click pentru a te abona

Solidaritate-n suferință. Compania Eky Sam a donat teste pentru diagnosticare rapidă a coronavirusului unor spitale

284 Shares

Trecem printr-o perioadă dificilă, pe care nu o putem depăși decât împreună. Dincolo de valul de știri negative, se petrec, printre noi, datorită nouă, atâtea lucruri bune!
Printre acestea, numeroasele programe de voluntariat, derulate în toată țara, care vin în sprijinul persoanelor neajutorate. Este extraordinar că se implică și etnici ruși lipoveni! Vă mulțumesc!
Salut, printre altele, inițiativa companiei Eky Sam a domnului Ioan Echimov din Târgu Frumos de a dona teste pentru diagnosticare rapidă a coronavirusului (în valoare de 100.000 lei) Spitalului de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” din Iași și 20 de aparate de decontaminare a aerului și a suprafețelor (în valoare de 60.000 lei) Spitalului de Neurochirurgie “Prof. dr. Nicolae Oblu” din Iaşi.
Vreau să cred că în mijlocul acestei profunde crize sanitare vom câștiga în omenie. Un gând special de recunoștință către toți cei care lupta în prima linie: medici, asistente, personal medical, ordine şi asistenţă publică, dar și cadrelor didactice, care se adaptează noilor împrejurări și se străduiesc să ducă educația mai departe.

Având în vedere noua situație mondială, creată de răspândirea coronavirusului, contează să rămânem calmi, uniți și lucizi. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să protejăm sănătatea, a noastră și a celor din jur, prin acțiuni responsabile, cu aplicarea corectă a recomandărilor autorităților.
Doresc să transmit un mesaj de solidaritate etnicilor noștri din țară și din străinătate, afectați de situația curentă.
Cu o abordare matură și ajutorul lui Dumnezeu, vom depăși această provocare!
Multă răbdare și sănătate tuturor!
Dumnezeu să ne ajute!

Andrian Ampleev

Deputat CRLR

284 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com