In Memoriam Grigore Kiazim
Rapsod al sufletului dobrogean, Grigore Kiazim a fost și va rămâne Artistul, Omul cu cobza care a cântat lumii întregi despre frumusețea și ineditul unui ținut unic: Dobrogea dintre Dunăre și Mare, Dobrogea Hercinicilor și a diversitătii etnice. Sărbătoarea jubiliară a împlinirii primei sute de ani de la nașterea lui Grigore Kiazim a fost marcată de un microspectacol omagial organizat de Primăria orașului Măcin, locul unde a văzut lumina zilei cel ce avea să devină unul dintre cei mai importanți cobzari ai României, remarcat pentru virtuozitatea și pentru stilul original în care a interpretat piese din folclorul turcesc sau jocurile și dansurile românești. Români și turci de pretutindeni au venit la Măcin să-l omagieze pe cel care a facut mandolina, cobza sau vioara sa sune cum nimeni altul nu a facut-o. Fratele cel mic, Kiazim Reihan, cel care a moștenit mandolina marelui rapsod popular dar și talentul acestuia, a interpretat o suită de cântece tradiționale din folclorul turcesc împreună cu fiul și cu nepotul său. Au mai participat membrii Ansamblului „Bujorii Dobrogei”, condus de prof. Viorel Baba, Ansamblul de dansuri populare al Școlii nr.1 Măcin, condus de Vasile Georgescu, Gâdiuță Adnana-Loredana, o tânără speranță cu reale calități interpretative, Nigeari Karaminli, interpret la mandolină și, invitatul serii, Ali Riza Erdogan, solist vocal și instrumentist din Turcia. Sărbătoarea Centenarului Kiazim a marcat speranța unui nou început la poalele Hercinicilor- Festivalul Internațional de interpretare Grigore Kiazim.
vezi secvenţe video în TV Online
