Click pentru a te abona

Condiții impuse de lege pentru ca părinții să primească zile libere plătite când se suspendă cursurile școlare

172 Shares

Legea a fost promulgată de președintele Iohannis. În condițiile în care școlile din România sunt închise pentru cel puțin o săptămână și jumătate din cauza noului coronavirus, o propunere legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, a fost adoptată în Camera Deputaților. Cu amănunte a venit deputatul social democrat Mirela Furtună, joi, 12 Martie a.c., după votul ecercitat în Parlament.

„Cei 269 de parlamentari prezenți au votat în unanimitate această lege care prevede câteva lucruri importante pentru părinții care rămân cu copiii acasă în perioada în care școlile se închid temporar din cauza vremii sau din alte motive. Așadar, părinții copiilor care sunt nevoiți să stea acasă vor putea beneficia, pe toată perioada în care școlile sunt închise, de zile libere plătite, indiferent că lucrează la stat sau în sectorul privat.

După cum stabilește proiectul, pentru acordarea zilelor libere plătite în cazul închiderii temporare a școlilor, unul dintre părinți va trebui să semneze o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus și el o astfel de cerere.

Mai exact, această declarație va fi semnată doar de celălalt părinte care rămâne în câmpul muncii, pentru a dovedi că nu a solicitat la locul său de muncă zile libere pentru supravegherea copilului din cauza închiderii temporare a școlilor. Dacă părinții vor încălca limitarea impusă de document (ca doar un părinte să beneficieze de zile libere pentru a sta cu copilul acasă), aceștia vor risca să nu mai poată beneficia de alte zile libere în situații similare.

Sigur, și părinții din familii monoparentale vor avea acest drept la concediu.

Propunerea legislativă stabilește că, atunci când cursurile școlii la care au copilul înscris sunt suspendate, părinții vor putea sta acasă cu acesta pentru a-l supraveghea. Închiderea școlilor poate surveni din cauza unor condiții meteo nefavorabile (ninsori abundente, furtuni etc.), dar și din cauza altor situații extreme decretate de autoritățile din țara noastră (incendii, epidemii și altele).

Totuși, numărul de zile în care angajații vor putea să-și ia liber în acest fel va fi stabilit de autorități, de la caz la caz.

Astfel, zilele libere se vor acorda doar părinților ai căror copii au vârsta de până la 12 ani, iar în aceste zile, părinții vor primi o indemnizație de 75% din salariul dintr-o zi lucrătoare. Practic, aceștia vor beneficia de zile libere plătite” a spus deputatul social democrat.

172 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com