*„Aceste garsoniere şi apartamente, ce beneficiază de toate condiţiile de confort (au grup sanitar propriu), vor fi primele spaţii de carantinare pentru persoanele asimptomatice, adică fără simptome ale bolii, practic persoane sănătoase, dar care vin din ţările în care au fost semnalate cazuri de îmbolnăvire datorate noului CORONAVIRUS (COVID-19). Pot fi cazate în total 36 de persoane, câte una în fiecare unitate de locuit, iar numărul locurilor de cazare în acelaşi amplasament poate fi extins cu încă 14 unităţi, la nevoie. În rezervă mai avem, atât în municipiu cât şi în judeţ, alte 80 de locuri de cazare pentru persoane asimptomatice, sănătoase, dar care, potrivit legislaţiei, trebuie carantinate timp de 14 zile, perioadă în care personal medical le verifică zilnic starea de sănătate”, a transmis prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan.
În cursul zilei de astăzi, 26 februarie, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au identificat noi spații necesare pentru cazarea unor persoane ce provin din zonele aflate în carantină (regiunile Lombardia și Veneto din Italia sau alte zone afectate) şi care sunt asimptomatice (atenţie! – nu prezintă semne de îmbolnăvire), cu sprijinul Consiliului Judeţean au fost identificate alte 36 de locuri de cazare cu posibilitate de extindere la 50 de locuri.
„Aceste garsoniere şi apartamente, ce beneficiază de toate condiţiile de confort (au grup sanitar propriu), vor fi primele spaţii de carantinare pentru persoanele asimptomatice, adică fără simptome ale bolii, practic persoane sănătoase, dar care vin din ţările în care au fost semnalate cazuri de îmbolnăvire datorate noului CORONAVIRUS (COVID-19). Pot fi cazate în total 36 de persoane, câte una în fiecare unitate de locuit, iar numărul locurilor de cazare în acelaşi amplasament poate fi extins cu încă 14 unităţi, la nevoie. În rezervă mai avem, atât în municipiu cât şi în judeţ, alte 80 de locuri de cazare pentru persoane asimptomatice, sănătoase, dar care, potrivit legislaţiei, trebuie carantinate timp de 14 zile, perioadă în care personal medical le verifică zilnic starea de sănătate”, a transmis prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan.
De asemenea, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de azi s-au mai hotărât următoarele:
întocmirea Planului de acţiune pentru limitarea, controlul şi supravegherea unor cazuri posibile datorate noului CORONAVIRUS (COVID-19),
sprijinirea cetăţenilor în vederea asigurării cu hrană și satisfacerea celorlalte necesități de trai pentru perioada în care aceștia se află în carantină sau în izolare la domiciliu, care se va efectua de către autoritățile locale și reprezentanții D.S.P., I.J.J., I.P.J.
se desemnează drept VOCE UNICĂ reprezentantul Direcției de Sănătate Publică;
Facem apel să accesaţi doar informaţii oficiale furnizate de VOCEA UNICĂ în legătură cu măsurile ce se iau la nivelul autorităţilor tulcene pentru prevenirea apariţiei cazurilor de îmbolnăvire datorate noului CORONAVIRUS (COVID-19).
196Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com