Românii din afara graniţelor au devenit bătaia de joc Guvernului Iohannis/Orban

La o simplă citire a Hotărârii observăm că cele două Departamente sunt organizare în dispreţul românilor din diaspora şi a celor din comunităţile istorice.
Este incredibil cât de puţină atenţie acordă acest guvern românilor care i-au votat în număr atât de mare la ultimele alegeri.
Au desfiinţat un minister destinat acestora, care în trei ani de funcţionare a finanţat proiecte în valoare totală de peste 34.000.000 lei şi au înfiinţat două Departamente fără personalitate juridică, fără buget propriu şi a căror activitate se va desfăşura exclusiv prin Secretariatul General al Guvernului.
Practic cele două Departamente destinate compatrioţilor noştri din afara graniţelor au fost îngropate din rea-voinţă sau ignoranţă în proceduri birocratice, greoaie şi ineficiente.

Acest tip de organizare vine în condiţiile în care toată lumea le-a spus celor din conducerea SGG că este absolut necesară acordarea de personalitate juridică Departamentelor, dar ei pur şi simplu nu au dorit să recunoască că au greşit sau nu le-a păsat.
Am informaţii că inclusiv în avizele primite pe circuitul de avizare interministerială au fost observaţii de fond grave referitoare la modul de organizare şi funcţionare a celor două Departamente, de care guvernul nu a ţinut cont. Îi solicit pe această cale domnului Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului, să facă publice avizele primite în circuitul de avizare a Hotărârii de guvern.
Mai există o singură şansă să fie rectificată această bătaie de joc la adresa românilor din afara graniţelor, la Senat se află în procedură legislativă Ordonanţa de urgenţă prin care au fost reorganizate ministerele şi prin care PNL a decis ca D.R.R.M. şi D.R.P. să nu aibă personalitate juridică. Amendarea acestei ordonanţe ar rezolva cele mai multe probleme cu privire la organizarea şi funcţionarea Departamentelor, sunt foarte interesată cum vor vota senatorii PNL.
Deputat Mirela Furtună
BUCUREŞTI
