După ce au șicanat în trafic un conducător auto, au sustras documente din dosarul întocmit de poliție. Lovire și alte violențe, sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri

În urma verificărilor, polițiștii Secției 2 au identificat persoana în cauză, un bărbat de 41 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
La data de 10 februarie a.c., la sediul Secției 2 Poliție s-au prezentat, pentru audieri, bărbatul de 41 de ani, împreună cu soția acestuia, de 38 de ani (în calitate de martor).
După terminarea audierilor, femeia ar fi sustras mai multe documente din dosarul penal, pe care le-ar fi înmânat soțului său, ulterior încercând să fugă, fiind opriți și imobilizați de polițiști.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, bărbatul de 41 de ani va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.
