Arestat pentru înșelăciune, fals în înscrisuri, fraudarea creditorilor și alte infracțiuni economice

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 01.01.2015-01.01.2017, persoana în cauză, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi ascuns sume de bani din contul societății pe care o reprezenta și ar fi invocat datorii fictive, în scopul fraudării unui creditor.
De asemenea, bărbatul ar fi indus în eroare creditorul, prezentându-i două extrase de pe contul bancar al societății, existând indicii rezonabile că ar fi falsificat înscrisurile prin contrafacerea scrisului.
Totodată, acesta ar fi efectuat retrageri din contul bancar al societății pe care o reprezenta, sumele de bani fiind folosite în scop personal, fiind efectuate plăți nejustificate către diverse persoane fizice sau juridice, într-un scop contrar intereselor societății.
Bărbatul în cauză a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și folosire, cu rea-credință, a creditului de care se bucură societatea. În cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
