Leonte Ivanov, profesor universitar doctor, șeful Catedrei de Slavistică: Dublă lansare de carte la Iași

*Deasemenea, mi-a făcut o plăcere deosebită să particip duminică, 27 Ianuarie 2020, la o dublă lansare de carte organizată la Hotel Arnia din Iași a bunului nostru prieten, Leonte Ivanov.
Ne ştim de ani buni. Leonte Ivanov, profesor universitar doctor, șeful Catedrei de Slavistică a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, este, înainte de toate, un om și un profesionist desăvârșit, de o modestie copleșitoare. El obișnuiește să ne aducă aminte, mie și generației din care fac parte „M-am născut pe cînd iernile mai aveau zăpadă, oamenii umor, cînd se dormea la amiază, copiii alergau după mașini, filmele veneau cu caravana, iar pîinea se făcea în casă.


Cu mețiunea că a fost un privilegiu de a mă afla la acest eveniment, vreau să felicit autorul, organizatorii și pe toți participanții.
Cele două volume prezentate publicului ieșean reprezintă, cu certitudine, rezultatul unei munci asidue. Este vorba de volumul II din seria 

Vă mulțumesc, domnule profesor, pentru dedicare, implicare în cercetarea istoriei vechilor credincioși și pentru că toată această informație este adunată și pusă pe hârtie pentru publicul larg, pentru ca noi, rușii lipoveni, să putem cunoaște și înțelege mai bine cine suntem.
Vă felicit pentru cele două cărți lansate dar şi pentru întreaga activitate academică și editorială, desfășurată de-a lungul timpului!
Cu ocazia dublei lansări de carte a Prof. univ. dr. Leonte Ivanov, 100 de copii din Radauti, Manolea, Botoșani și Fălticeni au ajuns la Iași. Preotul paroh Cornel Husleag le-a prezentat vizitatorilor istoria bisericii “Adormirea Maicii Domnului”. Vizita a fost urmată de primirea calendarelor aniversare a CRLR (30 de ani) și de o excursie prin orașul Iași.(foto ATRL Iasi)
Andrian Ampleev/Deputat CRLR
