Click pentru a te abona

Comunitatea Ruşilor Lipoveni din municipiul Tulcea l-a omagiat pe eroul rus lipovean, sublocotenent Gavrilov Corneliu

156 Shares

S-au împlinit 30 de ani de când poporul român s-a răsculat împotriva regimului autoritar al lui Nicolae Ceaușescu și, prin luptele sângeroase din decembrie 1989, a reușit să readucă libertatea, să reinstaureze democrația, principiile unui stat de drept.

Am participat la comemorarea victimelor revoluției,  eveniment care a început la troița din incinta Catedralei Sf. Nicolae din Tulcea, închinată eroilor revoluției din decembrie 1989. Aici s-a oficiat o slujbă de pomenire în prezența autorităților județene și ale municipiului.

După această manifestare, o delegație a Comunității Ruşilor Lipoveni din municipiul Tulcea s-a deplasat la Cimitirul lipovenesc, unde părintele Ilie Oprea a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul eroului rus lipovean, sublocotenent Gavrilov Corneliu, un erou care și-a jertfit viața în numele libertății la doar 20 ani. Preotul Ilie Oprea este prezent în fiecare an și aduce acest omagiu eroului Gavrilov Corneliu, întrucât acesta este şi conducătorul parohiei al cărei enoriaș a fost acesta.

Printre eroii ruşi lipoveni care au luptat pentru reinstaurarea democrației în România amintesc şi pe:
profesorul universitar doctor Ivan Evseev – unul dintre inițiatorii revoltelor de la Timișoara. Ivan Evseev a fost decorat cu medalia „Revoluția română din decembrie 1989” și a primit certificatul de luptător cu merite deosebite în revoluție; rugbistul Petrică Astafei, fratele Alinei Astafei (medaliată cu argint la Barcelona în 1992 la proba de săritură în înălțime).

Se împlinesc 30 de ani de când prin sacrificiile acestor eroi România și-a deschis calea spre democrație, valori occidentale, spre Europa. Prin sacrificiile lor, generațiile viitoare trăiesc într-o Românie liberă. Să nu uităm! Cinste eroilor noștri!

Andrian Ampleev

Deputat CRLR

156 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com