Armonia conviețuirii multietnice din Nordul Dobrogei, un bun exemplu pentru întreaga lume. Sărbători fericite, tuturor!
Este o minune etnică să vieţuiască aici de veacuri, în liniște și bună înțelegere 18 naţii ale pământului, așa după cum spun cronicarii și după cum știm noi înșine, pentru că nu se poate să nu fi avut un vecin, un coleg, un prieten cu o altă rădăcină etnică. Toleranţa, înțelepciunea, respectul reciproc, dorința de a învăța unii de la alții au făcut ca în Dobrogea întreagă să nu existe conflicte interetnicec iar armonia multietnică să fie proverbială.
Începând cu grecii care au înființat colonii și au ridicat cetăți, continuând cu populațiile geto-dace și popoarele care-au trecut și au înființat comunități aici, în zona noastră, în toate timpurile, Dobrogea a fost un teritoriu multietnic și multicultural. Poate de aceea minoritățile dintre Dunăre și mare au învățat de-a lungul veacurilor să accepte pluralismul, să conviețuiască în bună înțelegere, să se respecte și să se ajute ori de câte ori este nevoie.

Multiculturalitatea este o realitate în care trăim. Ea presupune recunoașterea pluralismului și a diversității culturale, a identității istorice a fiecărei comunități în parte. Noi am învățat să punem un accent deosebit pe valori, pe recunoasterea reciprocă, pe cultivarea unui spirit de dialog, pe comunicare și colaborare continuă în beneficiul tuturor.
Vreau să menționez în mod deosebit, contribuţia în timp a minorităţilor din întreaga zonă la formarea acestui ţinut unic în care coexistă diferite identităţi etnice şi credinţe fără să fi generat conflicte de vreun fel (!) pentru că aici am știut să fim prieteni, colegi, să ne respectăm reciproc tradițiile și obiceiurile, să ne bucurăm cu adevărat de sărbătorile pe care unii dintre noi le petrec în mod diferit. Mie îmi plac foarte mult și baclavalele turcești, și preparatele din pește gătite cum numai lipovenii și uncrainenii știu s-o facă, ador muzica și dansurile grecilor și veselia molipsitoare a italienilor, îmi place felul în care am format de-a lungul veacurilor un tot indestructibil în această zonă, o unitate în diversitate demnă de toată lauda.
Vreu să felicit din toată inima toate minoritățile entice din țara noastră și să le doresc tuturor Sărbători fericite, bucurie, pace sufletească și un An Nou plin de realizări!
Deputat PSD Mirela Furtună
