Începe vânătoarea de șacali în Delta Dunării. Oamenii spun că s-au înmulțit și atacă gospodăriile
*”Sunt haite întregi. Urlă și așteaptă venirea nopții când atacă. Au ajuns de mult prin gospodăriile mărginașe unde dau iama la oi, la găini, ce prind. Este de groază! Le sticlesc ochii iar noi ținem copii închiși în casă după ce amurgește soarele”(localnic Pardina)*14 octombrie – 9 noiembrie 2019 se vor desfășura noi acțiuni de îndepărtare a șacalilor și mistreților din zonele Somova, Sireasa, Dunavăț, Tatanir și Ivancea*”Noaptea vin prin curți.Urlă pe sub geamuri că îți este teamă să ieși din casă. Nu mai poți crește păsări sau animale în gospodărie căci șacalii omoară tot. Aproape că pe orice drum ai merge noaptea prin localitățile Deltei, trebuie să te întâlnești cu șacali”(localnic deltă)
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță că în perioada 14 octombrie – 9 noiembrie 2019 se vor desfășura noi acțiuni de îndepărtare a șacalilor și mistreților din zonele Somova, Sireasa, Dunavăț, Tatanir și Ivancea, în baza Contractului de prestări servicii nr. 8/11.04.2019 privind îndepărtarea/recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a porcilor mistreți și a șacalilor din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) încheiat între ARBDD și Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Tulcea și a Autorizației pentru recoltarea de animale din fauna sălbatică nr. 9/25.09.2019 emisă de ARBDD, cu respectarea tuturor prevederilor legale privind
cotele și zonele de recoltare admise.
Pentru informarea populației din zonă și prevenirea oricăror evenimente nedorite, au fost anunțate autoritățile unităților administrativ-teritoriale precum și structurile Ministerului de Interne din raza respectivelor fonduri de vânătoare.

„Personal, am lucrat la Legea Vânătorii și am venit cu amendamente clare, concrete care să ajute în astfel de situații în sensul că am cerut desființarea fondurilor de vânătoare din Delta Dunării și transferul Fondului cinegetic de la Regia Pădurilor la rezervație care să monitorizeze în permanență situația faunei cinegetice, să evalueze în ce măsură se păstrează echiliblul faunei din rezervație. Abia atunci s-ar fi cunoscut în timp real numărul exact al animalelor care trebuie extrase din perimetru și acest lucru s-ar fi putut face cu profesionalism în timp util dacă ar fi fost incluse în cauză și asociațiile profesionale de vânători sportivi cu reguli clar stabilite în acest sens. Pentru că numărul celor care pot acționa în acest sens din cadrul ARBDD este foarte mic iar rezultatele sunt pe măsură. Am amendat dublarea activității de gestionare a fondului cinegetic de către Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA care, în acest moment se face în același timp cu paza fondului forestier, proprietate publică a statului, prin intermediul personalului silvic angajat.
Din păcate, Legea Vânătorii, cu toate modificările din comisii a fost respinsă deja pentru a doua oară de către președintele Iohannis și se află la Curtea Constituțională”a mai spus deputatul tulcean.
