Click pentru a te abona

Plenara de toamnă a Adunării Regiunilor Europene de la Podčetrtek, Slovenia, despre realitățile regionale de coeziune

115 Shares

Plenara de toamnă a Adunării Regiunilor Europene (ARE, 24-26 septembrie), desfășurată la Podčetrtek, Slovenia, reunește peste o sută de reprezentanți aleși și funcționari publici din regiunile membre ale ARE în ample dezbateri despre realitățile regionale de coeziune de pe continentul european. Din delegația reprezentativă a județului Tulcea au făcut parte administratorul public al județului, Vasile Strat, Marius Cristi Mihai, secretarul general al județului precum și consilierii județeni Aneta Naum, Corneliu Bejan și Laurențiu Trandafir.

Ordinea de zi a sesiunii plenare vizează subiecte cheie referitoare la viitorul ARE, inclusiv perspectivele strategice 2019-2022, aspecte financiare precum şi noi iniţiative. Cu acelaşi prilej, vor avea loc şi alegeri pentru funcțiile de vicepreședinți pentru două din cele trei Comisii.

În cadrul întâlnirilor, în plen sau pe comisii, vorbitorii din toate regiunile membre ale ARE împărtășesc viziunea lor asupra rolului viitor al regiunilor în Europa şi dincolo de aceasta. Obiectivul este de a se contura scenarii privind o viitoare dezvoltare teritorială luând în considerare rolul creării identităţii teritoriale, influenţa din ce în ce mai mare a tehnologiei în viaţa noastră cotidiană, precum şi accentul sporit pe zonele urbane şi metropolitane. În acest cadru interactiv, participanţii sunt provocaţi să-şi expună părerile cu privire la subiecte-cheie cum ari fi: relevanţa descentralizării şi democraţiei regionale, guvernarea şi administrarea unor identităţi regionale în viitor, încorporarea regiunilor în procesul european de luare a deciziilor etc.

Judeţul Tulcea este membru al ARE din anul 1997, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, domnul Dumitru Mergeani deţinând la ora actuală funcţia de membru al Biroului Politic al acestui organism. Creat în 1985, Adunarea Regiunilor Europene (ARE) reprezintă o reţea independentă a regiunilor europene şi cea mai mare organizaţie de cooperare interregională din Europa lărgită. Reprezintă mai mult de 270 de regiuni din 33 de ţări şi 16 organizaţii interregionale, a cărei misiune este reprezentarea intereselor regiunilor europene, dezvoltarea şi corelarea politicilor şi a coeziunii regionale.

115 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com