Tabăra de Ecologizare de la Sulina s-a încheiat. Mi-a făcut reală plăcere să mă întâlnesc, alături de Ecaterina Andronescu și de Marcel Ciolacu, de colegi și autorități publice locale, cu tineri (TSD) participanți din toată țara. M-am bucurat să stăm de vorbă, să dezbatem idei, să văd tineri dorinici să ducă mai departe valorile social-democrației.
Pentru a trage un semnal de alarmă, atât în rândul tuturor celor care trec prin deltă, o campanie de conștientizare asupra faptului că natura are nevoie de implicarea noastră doar în sens pozitiv lucru care ar trebui să devină obișnuință dar mai ales pentru a arăta faptul că o campanie de ecologizare se face prin multă muncă şi dăruire.
În această tabără, socializarea și dinamismul activităților stimulează creativitatea, spiritul de echipă și dezvoltă abilitățile de comunicare ale tinerilor social democrați, de proiectele lor, de dorința de a demonstra cât de importantă este pentru oameni social democrația.
Vorbim în fapt despre un proiect pentru formarea și dezvoltarea tinerilor social democrați într-o perioadă plină de provocări.
Președintele TSD, Gabriel Petrea, și-a exprimat bucuria că această acțiune continuă într-o zonă specială an după an, cu acțiuni de ecologizare a plajei Sulina și dezbaterile subiectelor fierbinți care ne preocupă pe toți. S-au aflat în dezbatere teme precum energia și mediul, muncă și educație, România tinerilor, România smart. Au fost jocuri și concursuri sportive și la final s-a desfășurat o amplă acțiune de igienizare a plajei Sulina și a locului de campare. Trebuie să vă spun că am fost măndră de faptul că mă aflu în mijlocul unor tineri atât de implicați, cu idei de proiecte deosebit de importante atât pentru oameni cât și pentru natură.
Felicit organizatorii și pe toți tinerii social democrați care au demonstrate că știu de ce au nevoie românii și România.
Pentru mine, ca vicepreședinte PSD, să văd atâția tineri frumoși, plini de viață și dornici să ducă mai departe ideile și programele PSD, mă face să privesc înapoi cu mândrie și să merg mai departe cu speranță și încredere. Când văd tinerii social democrați ocupându-se cu determinare și solidaritate atât de mediul înconjurător cât și de dezbaterea unor proiecte importante pentru noi toți este încurajator. Susțin și mă angajez să promovez proiectele tinerilor social democrați pentru o Românie modernă, prosperă și unită.
Deputat Mirela Furtună
3Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com