România a fost și va fi un partener sincer al Republicii Moldova și va susține parcursul european și integrarea europeană a statului

„Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”, se spune în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova adoptată de Parlamentul ţării la 27 august 1991, în momentul în care în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului s-au adunat sute de mii de oameni pentru a cere, apoi a saluta şi a fi pregătiţi să apere independenţa ţării lor.
Republica Moldova şi-a proclamat independenţa faţă de URSS, în care a fost înglobată forţat în 1940, în contextul unor ample mişcări similare în practic toate statele membre ale fostei Uniuni Sovietice.

SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcând chiar prerogativele sale constituționale, a adoptat la 2 august 1940 “Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldovenești unionale”, iar prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 “Decretul cu privire la stabilirea graniței între R.S.S. Ucrainiană și R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absența oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la U.R.S.S.”
Din aceste paragrafe rezultă clar că se dorește lichidarea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov, iar actele subsecvente adoptate de Sovietul Suprem al U.R.S.S. sunt considerate lipsite de temei juridic. Astfel, se deschide posibilitatea revenirii la situația anterioară, respectiv la unirea Republicii Moldova cu România.
Deși, la momentul actual, o unire formală a celor două state surori este greu de realizat, consider că viitorul nostru este comun. România și Republica Moldova au o istorie, un spațiu spiritual și un patrimoniu cultural comun.
România a fost și va fi un partener sincer al Republicii Moldova și va susține parcursul european și integrarea europeană a statului. Sunt convinsă că România și Republica Moldova se vor uni, în primă fază, în cadrul Uniunii Europene.
La 28 de ani de la declararea independenței le urez cetățenilor de peste Prut un sincer “La mulți ani!””.
Deputat Mirela Furtună
Secretar al Comisiei pentru politică externă
