Click pentru a te abona

25.000 de ţigarete de contrabandă, sabie tip maceta și chef de scandal

0 Shares

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au ridicat în vederea confiscării 25.000 de ţigarete de contrabandă, transportate de un cetăţean român cu un autoturism marca Mercedes, în municipiul Constanţa.
În după-amiaza zilei de 9 octombrie, în jurul orelor 16.30, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Constanţa, aflaţi în misiune în municipiul Constanţa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse din tutun, oprind pentru control un autoturism marca Mercedes, model C, înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul român, C.D., în vârstă de 61 ani, cu domiciliul în municipiul Constanţa. În urma controlului autoturismului au fost descoperite 25.000 de ţigarete mărcile Viceroy şi Ashima, fără a deţine documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră au confiscat întreaga cantitate de ţigarete de provenienţă R. Ucraina şi duty free, în valoare de 12.500 lei găsită în autoturism, iar mijlocul de transport, în valoare de 3.000 euro a fost reținut în vederea continuării cercetărilor. Cel în cauză s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu produse din tutun şi evaziune fiscală, cercetarile fiind instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

În aceeași seară, la Tulcea, poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipale au observat într-un auto Audi staţionat într-o parcare de pe str. Isaccei, trei bărbaţi oarecum agitați, cu un comportament suspect. La o verificare de rutină a autoturismului polițiștii au găsit o sabie tip maceta şi un box metalic. Proprietarului autoturismului, L. Dan de 24 ani din Tulcea, i s-a întocmit dosar penal conform art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/11991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com