Elevii Colegiului Economic „Delta Dunării”, stagiu de pregătire practică la Consiliul Județean Tulcea
autor Geta Negrișanu
În contextul implementării stagiului de pregătire practică curriculară în domeniul economic pe modulul „Activități în unitățile economico-administrative”, pe parcursul a trei zile (1-3 iulie 2019) elevi ai claselor a X-a A, B și C, aspiranți ai calificărilor profesionale tehnician în administrație și tehnician activități economice din cadrul Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea, efectuează vizite de documentare la Consiliul Județean pentru a afla cât mai multe informații și detalii privind activitatea desfășurată în cea mai mare instituție administrativă a județului.
La fel ca și în prima zi, copiii au fost întâmpinați de conducerea Consiliului Județean, alături de care s-au mai aflat secretarul județului, Marius Cristi Mihai, administratorul public al județului, Vasile Strat, precum și șefii mai multor direcții și servicii din aparatul propriu al instituției Consiliului Județean, care au prezentat succint, pe compartimente, repere ale activității pe care o coordonează în cadrul Consiliului Județean Tulcea. 
„Vă sfătuiesc, dragi copii, să intrați în administrație! Vă sfătuiesc să învățați ca să fiți performanți în administrație. Fără carte, nu prea ai parte, cum bine vă spun părinții. Contează și norocul, dar este important să învățați. Și e important e s-o faceți acum, când aveți vârsta învățării. Acumulați cât puteți, învățați bine cel puțin o limbă străină, căci veți avea nevoie oriunde la angajare, și specializați-vă în orice domeniu, dar cu determinare și seriozitate. Mi-aș dori ca toți să fiți buni și foarte buni, să fiți vârfuri. Și, cum spuneam, vă așteptăm și-n domeniul nostru. În administrație avem oricând nevoie de specialiști. Vă doresc mult succes la școală și în viață!”, le-a spus președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, în cadrul întâlnirii.
