Furt dintr-o locuință din Dăeni
La data de 18.04.2019, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dăeni au fost sesizați de către o femeie din localitate cu privire la faptul că, în noaptea de 17/18.04.2019, persoane necunoscute au pătruns într-o locuință și au sustras mai multe telefoane mobile și suma de 2000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dăeni, au identificat un tânăr în vârstă de 16 ani din comuna Dăeni, județul Tulcea, bănuit de comiterea furtului.
Polițiștii au recuperat suma de 1.545 lei cât și 5 telefoane mobile, ce aparțineau persoanei vătămate, care ulterior au fost restituite acesteia.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
